ISTORIA OGLINZILOR

„Precum soarele, precum luna, precum apa, precum aurul, fii limpede și strălucitor și oglindește ceea ce se află în inima ta”.

Fiecare dintre noi ne petrecem o mare parte a timpului privindu-ne reflexia în oglindă. Primii oameni obișnuiau să își privească reflexia în ape stătătoare sau în apa adusă într-un fel de vase primitive. În zilele noastre oglinda este peste tot: o găsim în poșetă noastră, în casa, în biroul nostru sau la locul de relaxare.

Istoria și obținerea oglinzilor
După atestările arheologice, oglinda e un străvechi atribut al civilizației umane. Se presupune că vestita statuie „Venus din Milo” avea în mâini atributele frumuseții: un pieptene (sau un voal) și o oglindă. Se presupune de asemenea că Arhimede s-a folosit de niște oglinzi ca să utilizeze căldura Soarelui pentru a incendia flota romană, însă se consideră că acest lucru s-ar fi folosit doar ca să ii dezorienteze cu ajutorul luminii Soarelui.
Totodată, celebrul far din Alexandria folosea oglinzi uriașe ca să indice drumul spre port. Se spunea că lumina acestuia se vedea și de la 50 de km depărtare.
Primele oglinzi datează de aproximativ 5.000 de ani, având ca și centru de expansiune Egiptul și China. Acestea erau din bronz sau argint șlefuit și aveau o formă ovală. Primele oglinzi de sticlă au fost obținute de către sticlarii din Murano în cursul secolului al XII-lea. Până în secolul al XVII-lea, la Veneția, era posibil să fie condamnați la moarte toți cei care divulgau secretul confecționării oglinzilor. Producția de oglinzi a rămas monopolul statului venețian, până la mijlocul secolului al XVII-lea. Procesul chimic de acoperire a sticlei cu argint metalic a fost descoperit în secolul al XIX-lea. Până în zilele noastre puține tări mai au dispute în legătură cu inventatorul inițial al acestui proces. Germanul Justus von Liebig publica în 1835 :”Când aldehida este combinată cu o soluție de azotat de argint și încălzită, se produce reducerea, iar ca rezultat argintul se depune pe sticlă, formând o oglindă superbă„. Oglinzile optice sunt alcătuite din galiu. Actualele oglinzi sunt fabricate prin pulverizarea unui strat subțire de aluminiu sau aplicând un strat de argint topit pe partea inferioară a unei farfurii de sticlă într-un recipient închis ermetic. În oglinzile optice folosite în telescoape și alte instrumente optice, aluminiul se evaporă pe o suprafață frontală a sticlei decât pe cea anterioară, pentru a elimina reflexiile slabe de la sticlă.

Etimologie
Termenul de „oglindă” își are originea prin derivare din verbul a oglindi (care provine din slavă veche).

Simbolurile oglinzii
Oglinda reflectă adevărul, sinceritatea, conținutul inimii și al conștiinței. Pe o oglindă chinezească dintr-un muzeu de la Hanai se poate citi: „Precum soarele, precum luna, precum apa, precum aurul, fii limpede și strălucitor și oglindește ceea ce se află în inima ta”. Yama, suveranul indo-budist al împărăției morților, folosește pentru Judecată o oglindă a karmei. Adevărul relevat de oglindă poate fi, evident, de ordin superior: evocând oglinda magică a dinastiei Xin, Nichiren o compară cu oglinda Dharmei budiste, care arată cauza faptelor trecute. Simbol lunar și feminin, oglinda mai este în China și emblema reginei. Este semnul armoniei, al uniunii conjugale. Oglinda curată e simbol al purității și una din emblemele Fecioarei Maria. În Japonia, Kagami, oglinda, este un simbol al purității absolute a sufletului, al sufletului neîntinat, al reflectării de sine în propria oglindă.

Principii fizice
Într-o oglindă plană, un fascicul paralel de lumină își modifică direcția de propagare, rămănând paralel; imaginile formate de o oglindă plană formează o imagine virtuală, de aceeași mărime cu a obiectului original. De asemenea, oglinzile concave transformă un fascicul paralel într-un fascicul convergent, ale cărui raze se vor intersecta în focarul oglinzii. În cele din urmă, oglinzile convexe, care transformă un fascicul paralel într-un fascicul divergent, cu raze care se deplasează de la o intersecție comună din „spatele” oglinzii. Oglinzile concave și convexe sferice nu focalizează razele paralele într-un singur punct datorită aberației sferice. O rază de lumină se reflectă pe oglindă la un unghi de reflexie care e egal cu unghiul de incidență. Acest lucru are loc când o rază de lumină cade pe o oglindă pe verticală, formează un unghi de 30° și se reflectă de la punctul de incidență la 30 ° în direcția opusă pe verticală.